Portul Constanța a înregistrat un nou record privind cantitatea de cereale expediate, în contextul creșterii transporturilor din Ucraina.
Statul încearcă fluidizarea traficului feroviar din portul Constanța, supraaglomerat de transporturi de mărfuri dinspre și către Ucraina, în special după denunțarea de către Rusia a acordului cu Kievul privind coridorul maritim protejat destinat exporturilor de cereale ucrainene. Un draft analizat de Profit.ro stipulează programarea obligatorie, pe cât posibil cât mai strictă, a timpilor de sosire, descărcare-încărcare și plecare a trenurilor, prin intermediul unei aplicații informatice, precum și penalități financiare pentru operatorii portuari care nu respectă programările asumate, care pot ajunge și la 1.000 de lei/oră/tren.
De la debutul invaziei rusești în Ucraina, Portul Constanța se străduiește să se adapteze la afluxul suplimentar de cereale care a apărut ca urmare a perturbării rutelor tradiționale de shipping din cauza războiului. Doar în prima jumătate a acestui an, prin Portul Constanța au trecut 7,5 milioane de tone de cereale ucrainene, comparativ cu 8,7 milioane de tone pentru întregul an 2022, transmite Agerpres.
Este momentul ideal pentru România de a-și consolida poziția strategică atât în Europa, cât și la nivel mondial dacă profită de oportunitățile generate de războiul din Ucraina, susține Mihai Aniței, vicepreședinte al Confederației Patronaledin Industrie, Agricultură, Construcții și Servicii din România (Conpirom).
Încărcarea unei nave cu peste 71.00 de tone de porumb ucrainean a fost finalizată joi în portul Constanța de la Marea Neagră, aceasta fiind prima navă care părăsește portul românesc de la invadarea Ucrainei de către Rusia, în 24 februarie, a anunțat președintele operatorului portuar Comvex, Viorel Panait.